Drumul Icoanei (Alba Iulia – Teiuș – Stremț – Geoagiu de Sus - Valea Mănăstirii)
Județul Alba este un important reper în istoria României, cele mai cunoscute evenimente care au avut loc aici fiind Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, zi devenită Ziua Națională a României, mai apoi Încoronarea de la Alba Iulia a Regilor Ferdinand și Maria ca Regi ai României Mari la 15 octombrie 1922 consfințind Unirea, însă povestea locului se duce mult mai departe în istorie, în epoca medievală, antichitate și chiar preistorie.
Drumul Icoanei presupune vizitarea unora dintre cele mai importante și cunoscute edificii religioase și anume Catedrala Încoronării din Alba Iulia și Mănăstirea Râmeț, unele mai puțin mediatizate, dar deloc mai prejos ca rol în istoria acestor locuri, o expoziție etnografică excelent amenajată și un muzeu dedicat icoanei și cărții, Museikon.
Periplul pe Drumul Icoanei începe la Museikon, singurul muzeu de artă religioasă din România, care sintetizează și dezvăluie ce înseamnă icoana transilvăneană în istoria îndelungată a acestui loc, credința având un rol esențial, dovadă stând numărul mare de biserici, de zid și lemn precum și cele cinci centre de zugravi-iconari care au existat aici (Alba Iulia, Lancrăm, Feisa, Abrud, Laz), până azi mai păstrându-se cel de la Laz. Mai mult este un fapt acceptat că icoana reprezintă o componentă esențială a spiritualității românești, dar în același timp și o sursă de informare istorică, pentru o mare parte a comunităților românești din Transilvania icoana fiind aproape singura dovadă de existență care a reușit să treacă testul timpului. De fapt reconstituirea unui interior al unei case tradiționale românești din Transilvania aproape că nu poate fi concepută fără prezența icoanelor. Mai mult, am putea spune că doar spre finalul secolului al XIX – lea activitatea pictorilor a început să fie dedicată și domeniului laic, pînă atunci noțiunea de tablou sau portret fiind aproape străină mediului românesc.
Consfințirea importanței credinței și a rolului bisericii în aspectele naționale și chiar în configurarea României a fost evidentă și în hotărârea ca momentul istoric al Încoronării Regilor Ferdinand și Maria ca Regi ai României Mari la Alba Iulia să se desfășoare într-o biserică nouă, azi Catedrala Încoronării, dedicată acestui eveniment, dar continuatoare a bisericii de piatră a Mitropoliei Bălgradului, ctitorită de voievodul Mihai Viteazul.
Biserica lui Mihai Viteazul, ulterior demolată, a fost temelia construirii primei biserici românești din afara zidurilor cetății, în cartierul Maieri, românii folosind pentru edificarea acesteia materiale recuperate din demolare. Reconfigurările urbane de după anul 1700, determinate de ridicarea Cetății bastionare de la Alba Iulia în perioada habsburgică au dus la construirea de biserici în noile cartiere din afara zidurilor cetății, prima astfel de biserică fiind cea din Maieri, urmată la foarte scurt timp de biserica din cartierul Lipoveni.
Poate cele mai dificile momente în istoria bisericii ortodoxe de pe aceste locuri au fost reacțiile guvernării austriece la revoltele conduse de Visarion Sarai și mai apoi de Sofronie, călugăr de la Cioara, (din actualul județ Alba), oponenți ai unirii bisericii ortodoxe cu Biserica Romei, reacții care au dus la distrugerea de mănăstiri și biserici din Transilvania în anii 1761 - 1762 de către generalul Adolf von Bukow. Mănăstirea Râmeț, cea mai importantă și mai grăitoare mărturie despre existența unei puternice vieți spirituale creștin ortodoxe în inima Transilvaniei a fost puternic afectată în urma campaniei generalului Bukow, a fost din nou distrusă în urma răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, când românii din această zonă, ridicați pentru drepturile lor, au participat la răscoală, însă a renăscut de fiecare dată, nevoia unui astfel de locaș pentru sufletele românilor fiind mai puternică decât toate opreliștile și vremurile potrivnice.
O soartă similară a avut și Biserica mănăstirii de la Geoagiu de Sus sau Biserica episcopală, aceasta fiind un important centru episcopal transilvănean în secolul al XVI – lea, distrusă la rându-i în timpul campaniei lui Bukow, mai apoi în timpul răscoalei lui Horea. Reconstruită și păstrată până azi doar biserica, din tot ansamblul monahal, aceasta ilustrează din nou rolul credinței în aceste locuri și modalitatea în care într-o Transilvanie multietnică, multiculturală și multiconfesională, românii neavând un statut privilegiat, iar românii ortodocși cu atât mai puțin, având calitatea de „tolerați”, puteau găsi alinare și protecție pe timpuri grele în lăcașurile de închinare astfel că bisericile și mănăstirile nu îndeplineau doar un rol religios ci și unul social – umanitar și de depozitar al credinței și valorilor tradiționale.
Icoana în sine și edificiile religioase care au găzduit-o au reprezentat și o formă de exprimare a identității etnice și culturale a românilor de pe aceste locuri, credința identificându-se cu apartenența la neamul românesc, în acest fel putându-se explica și susținerea venită din celelalte Țări Române pentru credincioșii de aici. Mai mult faptul că pe lângă biserici sau mănăstiri funcționau și școli, cum era practica vremii, a dus la propășirea învățămintelor religioase.
În urma unirii unei părți a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romei, din care a rezultat Biserica Unită sau Greco – catolică (termen mai cunoscut în zilele noastre) edificiile religioase s-au situat în mijlocul unor neînțelegeri confesionale între români, fiind revendicate de ambele credințe. Indiferent însă de numărul divergențelor religioase și de impactul negativ al acestora, în special pentru românii care și-au păstrat credința ortodoxă, biserica și icoana au evoluat atât pe fondul sprijinului venit din Țările Române din afara Carpaților, cât și în urma dezvoltării treptate a unei conștiințe naționale, care a culminat cu Unirea de la 1918, unde credincioșii români greco – catolici cât și ortodocși au avut un rol esențial.
Dacă în sufletele românilor încape și trăiește azi întreaga țară este pentru că râvna și credința oamenilor locului, orășeni, țărani, călugări, voievozi a dus la propășirea bisericii, la continuitatea românilor pe aceste locuri, strânsa conexiune între credință și apartenența la neamul românesc fiind un atribut reprezentativ al poporului român.
Cei care vor călca pe Drumul Icoanei vor beneficia de experiența cunoașterii rolului credinței în viața românilor din Transilvania, a felului în care această credință a contribuit la menținerea comunităților românești precum și a expresiei artistice a românilor în Transilvania, a influențelor artistice provenite din celelalte Țări române precum și a modului în care voievozi români din afara Carpaților au înțeles să se implice în viața românilor transilvăneni.
